Justin Ştefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a declarat că anul acesta ar putea fi introdusă tehnologia VAR și în Liga 1 de fotbal!
„Pentru 2021, preocupările sunt legate de implementarea VAR şi disputarea tuturor meciurilor din cadrul actualului sezon. Nu ştim cum vor decurge lucrurile, sunt anumite ţări care au luat măsuri mai dure generate de apariţia acelei noi tulpini de coronavirus, vedem ce se întâmplă acolo.
Avem următoarele provocări, disputarea tuturor meciurilor din Liga I, pentru că avem un program destul de încărcat. Sperăm ca vremea să ţină cu noi, mai ales că avem şi EURO în vară şi bineînţeles implementarea VAR, începând cu sezonul 2021-2022”, a declarat, pentru Agerpres, Justin Ştefan.
Oficialul LPF mai spune că este nevoie de arbitrajul video!
„Rămâne să vedem la începutul lunii ianuarie care este timpul de care au nevoie cei de la Comisia Centrală a Arbitrilor pentru a pregăti arbitrii. Avem nevoie de acest sistem de arbitraj video pentru că din punctul meu de vedere, apropo de neajunsurile din sezonul actual şi sezonul trecut, au existat destule greşeli de arbitraj. Greşeala este umană, nu cred că este vorba de rea credinţă, ci pur şi simplu poate este şi prea multă presiune în zona arbitrajului.
Şi consider că acest sistem cu siguranţă va uşura lucrurile atât în privinţa serviciilor prestate de ei, cât şi în privinţa imaginii competiţiei. Pentru că atâta vreme cât ai greşeli de arbitraj, imaginea competiţiei Liga I este afectată şi inclusiv zona de clasament poate fi afectată”, a mai declarat Justin Ştefan.